Cafeneaua Rogalski Grigoriu

asta nu se numeste PR (si nici comunicare, sorry)

Scris de Eliza Rogalski Joi, 14 Ianuarie 2010, ora 10:09

am o mare, foarte mare rugaminte la editorii care pun online articolele colegilor jurnalisti despre recentele numiri artistice si extrem de rasunatoare in ministerul care incaseaza taxe in tara asta: va rog, nu mai tag-uiti aceste articole despre vedete de televiziune care consiliaza ministri cu eticheta “PR”. am sa ma explic.

fir-ar sa fie, nu stiu cum s-a facut, dar tocmai dupa ce am scris un articol despre cele mai frecvente mituri despre PR si oamenii care “practica” titulatura asta,  citesc, de o saptamana incoace, cum, in mod neasteptat, meseria asta a devenit interesanta pentru cele mai neasteptate vedete din Romania.

o sa las altora deliciul comentariului si o sa ma rezum la o singura afirmatie: a fi artist sau vedeta de televiziune nu e tot aia cu a fi specialist in PR. A te pricepe sa faci PR nu e o consecinta a faptului ca te pricepi, macar teoretic, sa faci televiziune sau cantece. Reciproca e la fel de adevarata. Iar pentru cine nu e complet convins de chestia asta, luati frumusel “In the Loop” ca sa vedeti un PR facut destept pentru o institutie a unui stat (atat de destept ca mi se face frica uneori, gandindu-ma ca filmul e inspirat din intamplari adevarate).

asadar, va rog, nu mai tag-uiti comentariile  cu eticheta “PR”, pentru ca barbierii nu sunt chirurgi doar fiindca au in posesie foarfeci si bisturie si vorbesc cu o gramada de lume in timpul programului.

ceva e totusi corect in gandirea pe care am vazut-o in ultimele 10 zile la ministerul cu pricina: ca vrea sa vorbeasca pe limba poporului si ca vrea sa primeasca feedback de la populatie.  implementarea este insa aia pe care o vedem. de unde, si de aici, tragem concluzia ca aia care se pricep cat de cat la PR au nu doar o strategie foarte buna, ci si o implementare fara cusur.

ca institutiile statului au nevoie de comunicare la fel de mult cum au nevoie de bani cred ca e limpede, dupa toti anii astia. dar faptul ca astfel de pozitii sunt ocupate (fie chiar si neremunerat) de altcineva decat  cine ar avea o minima calificare sa practice aceasta meserie, mi se pare atat de romanesc, fir-ar sa fie… si ca sa inchei tot cu o recomandare: daca n-aveti bani de un Alastair Campbell luati macar tineri absolventi de facultate de comunicare, asa, fara experienta cum sunt ei, si o sa fiti uimiti de cate sfaturi bune va pot da ca sa vorbiti pe limba poporului si ca sa primiti feedback. asa, o sa scadeti poate si somajul in randul unor copii care se roaga sa treaca aceasta criza mai repede ca sa se angajeze pe un salariu din care abia isi pot plati chiria si, va garantez, o sa reusiti sa explicati si sa comunicati mai bine poporului (fara riscul de a nu cunoaste conotatiile expresiei “a fi m_ci” scapata intr-o conversatie cu presa)…