Cafeneaua Rogalski Grigoriu

ce am aflat nou despre meseria mea

Scris de Eliza Rogalski Marți, 11 Mai 2010, ora 16:03

am sa incep cu o negatie: nu imi plac cursurile de dezvoltare personala. nu cred ca personalitatea ti se poate dezvolta pentru ca te duci la un curs de scriere / vorbire / actorie / gatit / relationship etc sau ca iti ramane mai saraca pentru ca nu frecventezi aceste cercuri. cu aceasta negatie in cap m-am prezentat in weekend-ul care tocmai a trecut la un curs de pictura chineza tinut de Margareta Mihailescu de la Learning Studio cu singura dorinta de a ma apropia cu mintea, pret de doua zile, de un colt de lume pe care anul trecut l-am descoperit superficial (recunosc) si de care imi este dor: Asia.

n-a fost un curs de dezvoltare personala – lucru pentru care multumesc celor care au gandit lucrurile asa. pur si simplu nu aveam chef sa aud tot felul de bulshit-uri despre mine sau despre ceilalti, ca la un cerc al alcoolicilor anonimi. am descoperit insa foarte multe despre o arta care nu si-a schimbat tehnica de cateva mii de ani si cu toate astea pare proaspata si extraordinar de incarcata de continut pentru omul obisnuit sa isi traiasca viata mai mult din taste si pe foarte repede inainte.

si chiar daca nu mi-am propus sa fac vreun paralelism intre ce am invatat in atelierul Margaretei si ce fac eu in viata mea – caci, nu-i asa, nu m-am dus la un curs de dezvoltare personala, ci la un curs de pictura chineza, n-am putut sa plec de acolo fara sa imi raspund la intrebarea “oare de ce m-am simtit atat de ireversibil atrasa si entuziasmata de un curs in care sa invat cateva tehnici de pictura chineza?”

am gasit raspunsul, sau macar o parte din el – in primul rand Margareta este o persoana care trebuie cunoscuta si pastrata foarte aproape, in cercul de prieteni. are atat de multe povesti si iti stimuleaza atat de mult dorinta de a descoperi o intreaga civilizatie, incat e putin probabil sa intalnesti persoane cu mai multa energie decat ea.

in al doilea rand pentru ca ceea ce am descoperit tine de … meseria mea. si asa am tinut sa scriu cateva randuri pe blog si sa-mi improspatez propria admiratie fata de meseria mea.

exista mai multe asemanari intre ceea ce am invatat sambata si duminica despre pictura chineza si ceea ce fac eu de multi ani. cateva insa merita o discutie.

“sa nu iei niciodata mai multa sau mai putina  cerneala in pensula decat ai nevoie sa faci miscarea pe hartie” – asta inseamna sa-ti calculezi cu minutiozitate miscarea pensulei pe hartie. seamana cu ceea ce altii ar numi planning, numai ca in PR aceasta “incarcare a pensulei” tot omul de PR o face, la fel ca in pictura chineza, unde nu vine maestrul de incarcat pensule sa spuna cata cerneala iti trebuie ca sa dai o tusa. comunicatorii cu vocatie cred ca isi incarca optim pensula.

 ”sa pictezi forma dintr-o singura miscare a pensulei, sa nu revii nicioadata peste ce ai pictat deja” – asta inseamna sa vezi forma deja in mintea ta si sa stii cata cerneala iti trebuie, cat de ampla sa fie miscarea mainii, cata apa sa ai in pensula si cat de uscata sa fie hartia. in PR, eu numesc asta “spontaneitate calculata” – adica sa iesi in fata publicului si sa spui totul fara sa fii surpins de ceea ce vei fi intrebat, sa ai tabloul evenimentului in minte, sa vezi dinainte talk show-ul unde vei vorbi despre ceea ce altii vor sa afle de la tine (si poate tu nu vrei sa le spui)

“sa ai grija ca in tabloul tau sa creezi un dialog, o conversatie intre doua elemente ale imaginii” - asta este  propozitia mea favorita. poate am mai spus-o de mii de ori, poate m-am plictisit pana si eu sa o tot repet, dar PR-ul este in intregime despre arta conversatiei. la fel ca in pictura chineza, e important insa sa stii de la bun inceput cine sunt actorii conversatiei, unde vrei sa duci dialogul si cine vrei sa iasa bine din imagine.

“si nu uita ca in pictura chineza, tabloul e intotdeauna neterminat. el se termina undeva in mintea privitorului. de aceea niciun tablou nu va semana cu altul, desi toti pictorii infatiseaza bambusi, lotusi, pruni, crizanteme, barcute, pavilioane etc” - nimic mai adevarat si in PR. Daca numaram cu cate “motive” ne jucam in PR, cred ca ne ajung degetele de la o singura mana. Cate forme si exprimari cunosc aceste motive intr-o viata de om de PR nu cred ca se poate numara. Insa cel mai important si splendid de adevarat este ca cel care priveste termina tabloul, la fel cum cel care citeste sau consuma termina actul comunicarii cu nota si impresia lui personala.

am mai descoperit o multime de alte lucruri, care nu tin doar de meseria mea sau de tehnica de pictura invatata zilele trecute. tin pur si simplu de dorinta de a cunoaste. am stiut intotdeauna ca cel mai bine poti invata din domenii fara legatura cu meseria (aparent). asa si este – cel mai bun profesor este chiar viata. meserie invatam in alea 8-10 pe zi, in restul timpului ne pregatim sa ne facem meseria mai bine, relaxandu-ne, invatand lucruri noi, creand asocieri noi, descoperind lucruri noi.

Cum n-o sa mai gasiti atelier de pictura chineza in Romania in alta parte decat la Margareta Mihailescu, (asta daca nu vreti sa mergeti pana la Londra) va recomand cu multa caldura sa o cautati, daca vreti pur si simplu sa vedeti cum se verifica nivelul apei sau al culorii din pensula chinezeasca sau cum se priveste si se decodifica o astfel de imagine.  s-ar putea sa aflati ceva captivant despre voi. n-are nicio legatura cu bullshit-ul numit “dezvoltare personala”