critica vazuta ca un arsenal de PR
Scris de Eliza Rogalski Marți, 31 Martie 2009, ora 15:29
imi amintesc in facultate cum trebuia sa citesc o carte si douazeci de critici literare despre ea.
la inceput n-am inteles de ce era nevoie sa citesc, de exemplu, Morometii in doua zile si sa imi pierd alte zece zile citind si intelegand ce spune o pleiada de critici literari despre o carte geniala si care nu necesita explicatii. hai, la ion barbu mai inteleg, la urmuz poate ajuta, dar in general am avut o mare intrebare legata de necesitatea criticii literare – o industrie mult mai bogat dezvoltata decat cea literara in sine.
la niste ani distanta de absolvire, cred ca obligatia de citi cartea + opiniile critice exprimate despre ea mi-a format asa, un fel de simt critic pe care, daca stau bine si ma gandesc, numai facultatea de litere il putea cultiva la momentul respectiv – si cred ca lucrurile au ramas la fel si astazi. unde in alta parte mai esti invitat sa citesti una bucata literara si douazeci de critici diferite despre aceasta?!
la ce foloseste critica? in general chiar si eu recunosc ca e mai bine / caldut / comod fara critica. recunosc insa ca ma plictisesc atunci cand fie a) nu mi se da posibilitatea sa critic, fie b) nu sunt criticata la randul meu. marile mele momente de critica si autocritica s-au finalizat in niste decizii si niste schimbari care mi-au facut viata mai buna. nu cad in ipocrizia de a spune ca ma simt confortabil cu starea de critica, dar recunosc faptul ca a critica este, pana la urma, un act de normalitate. bine, exista si excese de critica, dar nu intram in detalii.
am scris insa zilele trecute un articol despre critica vazuta ca un stralucit demers de PR. si, ca sa ma intorc la punctul de la care plecasem, domnii aceia critici literari de fapt faceau niste PR, cum am spune noi astazi, pentru niste domni scriitori. imi place cand descopar ca nu e nevoie sa inventam lumea, ci doar sa o curatam de uitare… si realizez cat de tare ne-am complicat existenta in ultimii 100 de ani.
2 răspunsuri la “critica vazuta ca un arsenal de PR”
Un altfel de kritika
Radu Moraru spunea cu 6 luni in urma ca daca nu se schimba nimik in urmatoarele luni el va pleka din tara. E tot la B1. Kaplan R. povestea ku 10 ani in urma ” Am intrat in Romania…Tot mai multe cocioabe, fabrici parasite, inconjurate de ziduri de beton si garduri de sarma…In afara presedintelui si a unor ministri, aici totul nu era decat praf in ochi” Oamenilor ganditi global!! Romania a fost, este si va fi o tara a costumelor turnate. Te imbraka, te mint, iti fura tot, te omoara si apoi vine altul. Ziaristilor v-ati transformat in judecatori sterili!!! Unde sunt strategiile pe termen lung? Romania este un sat cu o suspiciune tipik taraneasca, unde doar smecherii pot trai, reusi. Chiar nu intelegeti ca asa va inflori pana la agonie.!? Tu esti la fel ka Base: Prefeacut si suspicios, fara planuri pentru viitor si arunci banii pe haine, cotlet, si acont pentru o masina/aragaz. Trebuie tu sa te schimbi. Si cum Tu esti mandru, totul e un scenariu fascist cu rezultate fatale pentru tine. Nu ne vom schimba niciodata, pentru ca ne uram pana la maduva, intre noi, lipseste iubirea si TU nu esti dispus sa jertfesti. Lantul slabiciunilor, Nene Iankule !?!
Scris de ManuuK în data de 5 Apr 2009 ¶
A cauta o alta opinie decat cea pe care ti-ai format-o si pe care ai gasi-o justificabila in cele din urma presupune inteligenta emotionala si un dram de umilinta. Mai rar asa ceva in PR, uita-te si tu cat de tragi-comice sunt evenimentele unde se aduna mai multi oameni din domeniu. Orgoliu si iar orgoliu. Exemplul tau cu Morometii mi-a adus aminte de cat de ridicola m-am simtit dupa ce am citit criticile unei piese de teatru. Sa ma explic: am vazut Lectia la Teatrul foarte mic si se pare ca nivelul meu de ignoranta m-a protejat destul de bine in timpul spectacolului, adica mi s-a parut ca Ionescu era inghitibil. Asta pana cand am citit criticile de specialitate, care m-au facut sa inteleg ca nu pricepusem nimic. Asa e si in PR: cati dintre noi sunt dispusi sa accepte criticile jurnalistilor, care de multe ori s-au saturat de textele noastre slefuite pana la pierderea esentei? Presupunand ca sunt cativa in stare sa primeasca un pumn metaforic, sa ii incurajam si sa ii lasam sa ne spuna povestile lor…
Scris de adina în data de 9 Apr 2009 ¶