Cafeneaua Rogalski Grigoriu

criza la berlin

Scris de Eliza Rogalski Joi, 21 Mai 2009, ora 21:27

ultima oara cand am calcat in  orasul asta era 9/11 (2008) si la televizor vedeam pe unii de la lehman brothers si altii ca ei care plecau acasa la ora 11,00 dimineata din Canary Wharf, in comentariile unor jurnalisti CNN si BBC uluiti.

la aproape 8 luni distanta, m-am intors si am vazut niste chestii.

• pentru prima oara, orasul asta (despre care cineva spunea ca nu pare populat, la cat e de mare si de linistit) mi s-a parut galagios rau. e si normal, am nimerit in plina campanie electorala, sambata m-am pierdut intr-o piata cu demonstranti care ziceau ceva de moartea capitalismului; acum ii inteleg pe politicienii lor care au votat in parlament sa nu mai dea bani la europa saraca si corupta, ca dau degeaba
• am vazut multi cersetori care nu vorbeau limba romana; genul de homless-i rasi in cap, dotati cu cutiute de mancare chinezeasca in care strang mila orasului
• magazinele goale. goale rau. 2-3 hai maxim 5 rataciti care se uita, nu cumpara, ies si se duc la treaba lor
• au aparut primele tricouri cu “fuck the crisis” dar nu le-am vazut decat in vitrine. pe strada lumea “fuck the crisis” fara sa cumpere tricou, ca asta cu criza nu e “global warming”, e altceva si mai bine pastram banutii pentru alte cauze mai nobile
• fara legatura cu asta, in Alexander Platz am vazut o expozitie multimedia in aer liber  despre cei 20 de ani de reunificare, semn ca lumea nu a uitat totusi sa isi aduca aminte si sa o ia de la capat daca e nevoie
• nu am vazut nicaieri in magazine etichete sau postere gen “pachet de criza” sau “pret de criza” sau “buy deutschland” sau alte aberatii fara fond. mi se pare ca lumea si-a pastrat in primul rand decenta si face lucruri fara sa strige.
• supriza! ospatarii si vanzatorii de la alimentara au inceput sa vorbeasca brusc engleza, ca un 1 euro tips nu conteaza de la cine vine, daca vine; pana acum ma intelegeam in germana ei, in engleza eu, dar ma descurcam, nu ramaneam nemancata. acum, de data asta, am facut eu eforturi sa mai invart vreo doua vorbe in germana, dar au trecut ei automat pe engleza, ca sa ne intelegem ca vreau salata de fructe nu de legume.
• criza-necriza, oamenii sunt politicosi. dimineata am intrat intr-o farmacie sa cumpar ceva de durere de cap. farmacistul m-a asezat pe o bancuta, mi-a adus pastila, mi-a adus un pahar cu apa si m-a intrebat daca sigur nu vreau sa cheme ambulanta. cum sa cheme ambulanta pentru o migrena?!
• m-am urcat intr-un autobuz si am scos portofelul sa platesc 2,10 euro biletul. am scos o bancnota de 50 si soferita mi-a spus ca nu are sa-mi dea rest, dar ca pot calatori linistita daca imi iau abonament cand ma dau jos din autobuz. mi-am luat.
• la KaDeVe e o colectie Diane Furstenberg, dar in vitrina nu sunt rochiile ei, ci o colectie de rochii din toate timpurile adusa de la nu stiu ce muzeu, ca un manifest pentru feminitate.
• pauzele publicitare exista la televizor si dureaza parca la fel de mult, desi nu-mi dau seama cat e autopromo si cat e publicitate
• la muzeul de sexologie de langa gradina zoologica exponatele din vitrina sunt sponsorizate de durex, semn ca lumea se descurca sa faca rost de bani si in criza
• duminica m-am nimerit in targul de vintage de langa tiergarten organizat saptamanal dintotdeauna. lume multa, marfa pe alese, preturi dupa infatisarea cumparatorului, dar in niciun caz senzatia aia de saracie vecina cu panica.
• deutsche bank pregateste pentru saptamana viitoare o expozitie la guggenheim.

desi nu stiu daca as putea sa stau in orasul asta mai mult de un an, hai sa zicem doi, am senzatia stranie ca in urmatorii doi ani mi-as dori sa ma ascund aici.