Cafeneaua Rogalski Grigoriu

cum am petrecut agentia anului

Scris de Eliza Rogalski Joi, 2 Octombrie 2008, ora 20:02

pregatiti-va pentru ca urmeaza o poveste lunga cu multe poze …

joi, 25 septembrie, ora 9,05, Berlin.

primesc un telefon de la dragos.”auzi, tu te-ai ocupat sa organizezi ceva pentru fete? ca am agenda cam incarcata si vreau sa stiu”"…”…. “stii, nu prea am avut timp, ca ne tin astia la scoala de dimineata pana seara, am niste idei, dar nu ceva foarte concret…”"pai la scoala de creativi te duci tu?”discutam una alta, inchid, intru in clasa, ii trimit un sms simonei “m-a sunat sa intrebe ce facem pe 1 octombrie. ce naiba facem? ma gandeam sa facem un foc mare artificii sau ceva…”primesc raspuns de la simona “e prea la prima mana, mai gandeste-te” - citesc de doua ori si nu-mi vine sa cred, abia am lasat-o singura doua saptamani si si-a luat lumea in cap?! cum adica la prima mana?! pai ce eu am timp ca ele sa stau in brainstorming?! ma mai gandesc in timp ce profesorul vorbea despre ceva, ii mai dau doua idei pe sms la nervi, bag telefonul in geanta ca sa nu deranjez ora. oricum pana pe 1 octombrie mai e timp, de ce ne grabim asa?!

joi, 25 septembrie, aprox 9,45, Berlin

se aude un ciocanit la usa clasei. profesorul se opreste. se deschide usa si apare dragos. grigoriu adica.

ce-mi trece prin cap (”la prima mana”) - o fi parte din lectie, ia uite, n-am stiut ca e aici, auzi si el ma suna sa ma intrebe de aniversare cand putea sa astepte pana la pauza.dupa dragos incep sa apara: alina, simona, raluca, andreea, alina, loredana, mihaela, alina o, silvia, zena, alexandra, oana, raluca b. adica toata echipa rogalski grigoriu. primul lucru care imi trece prin cap este ca s-a intamplat ceva acasa rau de tot si au venit sa-mi spuna. colegii mei si profesorii intra intr-o stare de perplex total.

imi aduc aminte ca dimineata vorbisem cu sotul meu deci nu avea ce sa se intample grav intr-un timp atat de scurt. dragos preia controlul catedrei si ne spune ca a venit sa vada daca semnatura lui a ramas pe perete. normal ca a ramas.

9.46

ma ridic de pe scaun si ma duc spre fete sa le imbratisez - daca oricum nu se dezleaga misterul asa repede, ma prind ca e ceva de bine. dar ce?

“poate eliza nu v-a spus”, incepe dragos, “dar miercurea viitoare pe 1 octombrie vor primi trofeul <agentia de PR a anului> si am vrut sa sarbatorim impreuna cu voi acest eveniment foarte important”.

toata lumea aplauda. vad zambete in jur. colegi in continuare in surpriza (nu le spusesem, ca doar nu ma duc acolo sa ma umflu in muschi, si oricum eu sunt superstitioasa). ne pupam, ne imbratisam, ne felicitam, toata lumea aplauda. dragos anunta ca agentia mai are doua noi partenere: alina si raluca dau in lacrimi.

toata lumea aplauda din nou. nu mai stiu la ce ma gandeam atunci, dar cand am vazut-o pe larisa ghitulescu de la money expres am intrebat-o “ce-i cu tine aici”. e clar ca sunt un pic data pe spate pe motiv de emotie si surpiza. cine naiba s-ar fi gandit ca in dimineata aia o sa-i vad pe toti acolo si ca o sa sarbatorim nu dupa gala, ci inainte?

joi 25 septembrie, ora 22,00, berlin

iesim toti la masa la un super restaurant italienesc din postdamer platz care nu mai stiu cum se numeste si de la care nu am nici poze, normal, cum putea sa fie totul perfect? o cooptam in echipa si pe patricia de la deloitte care se afla in berlin la ora aia si facem o masa mare de lideri creativi din toate tarile.

miercuri 1 octombrie 20,00, bucuresti

urcam pe scena. aplaudam. luam premii. ne bucuram. ne imbratisam. se vede ca suntem fericite. dar asta nu e finalul. ajungem acasa cu picioarele usor umflate si nefunctionale. povestim acasa. desfacem o sticla de vin bun. dam telefoane si sms-uri. la vlad ar trebui sa fie dimineata. deci nu-l trezim. deci sa-i spunem. maine o luam de la capat. ce greu e. dar ne place asa greu. toata lumea doarme si eu dau drumul la televizor si ma vad tot pe mine. mai bine ma duc sa ma culc.

joi 2 octombrie ora 11,00 sediul tempo

mergem cu sampanie si prajituri la fratii nostri din tempo ca sa sarbatorim evenimentul. distribuim tricouri cu rogalski grigoriu la toata lumea si ii convocam in sala mare de la etajul 3. cand ne adunam, dragos povesteste ceva frumos despre noi si despre echipa, despre clienti pe care ii facem cu totii fericiti, despre premii care nu sunt obligatorii dar provoaca bucurie. la un moment dat, de undeva de pe hol se aude un acordeon. stupoare. mirare. ce-i asta? predu se prinde de chestie. gabi isi cauta aparatul printre prajituri. doi lautari intra in sala in aplauzele noastre si canta “multi ani traiasca” si cand ajung la”cine sa traiasca” se uita disperati spre noi ca nu prea stiau cine ii trezise cu un telefon la ora 9 dimineata dupa un meci pana dupa miezul noptii. trecem la “c-asa be oamenii buni” si se desfac cele 10 sticle de sampanie de toate natiile, felurile, aromele si varietatile. se incinge o hora in jurul mesei de consiliu. se canta “fetele tatii” si se incepe a se plange. cu lacrimi. se aplauda. se canta. se termina. revenim la chestii serioase, dar cine mai putea sa fie serios?dragos anunta doi noi parteneri in rogalski grigoriu - alina melescanu si raluca bob. toata lumea aplauda vestea si niste blitzuri sar din toate colturile. si asta nu e tot.dragos anunta urmatorul student mba la berlin school of creative leadership: simona. care bineinteles incepe sa planga. ne pupam. fetele de la media ne inmaneaza cadoul lor - o pisica din lemn pe care au botezat-o instantaneu “pisica anului”. o strang in brate pe mihaela. ajung la andra si ii spun ca sunt sigura ca ea a pus pisica la cale. radem, normal, nu trebuia si maxine sa aiba o sora? iar ne imbratisam. la treaba ca suna telefoanele.

cam asa ne-am bucurat noi. cam asa stim noi sa celebram. dorim si altora asemenea momente, pentru ca merita tot efortul! e asa bine sa faci parte dintr-o familie mare de oameni absolut unici. pana si felul in care stim sa ne bucuram e altfel…