Cafeneaua Rogalski Grigoriu

cum se vede romania din capatul tunelului

Scris de Eliza Rogalski Luni, 7 Septembrie 2009, ora 11:06

sa nu dati cu pietre in mine dupa ce cititi acest comentariu pe blog. pur si simplu mi se pare ca nu suntem nici atat de tampiti, nici atat de hoti si nici atat de lenesi pe cat ni se spune ca suntem. e adevarat ca sunt doua romanii, dar romania pe care eu am vazut-o in acest sfarsit de saptamana nu credeam ca exista pe bune.

povestite pe scurt, cele trei zile de la sfarsitul saptamanii care a trecut au aratat asa: vineri dupa- amiaza am inchis electronicele din care mancam o paine, mi-am suit familia in masina personala si am plecat spre capatul lumii (credeam eu): Moinesti.

cum am ajuns la Moinesti e alta poveste. acum doua saptamani am primit un e-mail de la Alina, pe care nu o cunosteam, nu ne vazusem in viata noastra. ea isi cauta voluntari pentru o echipa care sa ajute la construirea pana la Craciun a unor locuinte pe care Habitat  for Humanity le va darui unor familii sarace din zona Moinesti – Comanesti. Despre Moinesti auzisem doar ca e o zona foarte saraca si ca pe acolo trec inundatiile in fiecare an.

am zis ca oricum e interesant sa vedem cum e sa construiesti o casa, mi-am convins familia ca merita sa petrecem un sfarsit de saptamana acolo, chiar daca nu cunoastem grupul, asta e, ce poate sa ni se intample rau, cel mult ne putem simti aiurea intr-un grup pe care nu-l cunoastem, o dam si noi pe politica, doar toata lumea vorbeste despre politica, nu?!

am ajuns vineri seara si am avut supriza sa intalnesc niste oameni foarte misto, care, culmea, nici ei nu se cunosteau intre ei. acceptasera insa sa vina ca voluntari pentru Habitat  for Humanity (despre care, in treacat fie vorba stiam cate ceva de prin presa, dar nu stiam totul)in urma unui e-mail pe care il primisera de la cineva.

sambata am avut zi plina de lucru pe santier.  am dat la trafalete, am carat placi de (ceva) cu care se captusesc peretii, am mancat pepene si salam cu mustar, mi-am recuperat feciorul din apa in care intrase sa culeaga broaste (sper sa-l tina doar pana se insoara , am cunoscut oameni si povesti de viata incredibile si i-am intalnit pe cei de la Habitat.

ca sa rezum si sa va trezesc cheful de a bate un cui in casa altuia, pot sa va spun pe scurt asa:

• aveam o idee gresita despre voluntariat. credeam ca e munca patriotica in care compania iti plateste cazarea si masa pentru numarul de zile in care prestezi in beneficiul comunitatii. asa era pana acum, dar grupul creat de Alina a venit pe banii propriii si personali si a muncit voluntar pentru ridicarea unor case in care vor sta oameni care au nevoie de ele.
• casele nu sunt donate, asa, “buna ziua, luati o casa”. oamenii care vor locui in ele muncesc  cam 200 de zile pe an pe santier, iar cand primesc casa, platesc rata luna de 60 de dolari pe luna timp de 20 de ani. este o forma de sustinere si motivare a unei clase sociale sa-si schimbe viata, sa-si ia destinul in maini si sa nu se mai planga; am vazut doua familii care se mutasera de curand in astfel de case in Moinesti si care si-au gasit ulterior slujbe mai bine platite si care sunt fericite ca s-au mutat la casa lor, in niste conditii absolut decente si igienice de trai.
• am vizitat o familie care urmeaza sa se mute in decembrie. stau intr-o camera intr-un camin de nefamilisti, in care mai stau doar inca 3 familii, nu exista si gaze, dar au calculator si internet. daca mai crede cineva ca a avea calculator si internet in romania e o chestie de statut si un apanaj al urbanisnului, iata dovada ca internetul e “mass market”
• Habitat for Humanity a construit si pus in functiune 1500 de apartamente in Romania de cand exista si se ocupa asa ceva (aproximativ 10 ani). La un calcul simplu, in 10 ani nici guvernul nici privatii nu au construit / dat in functiune 1,500 de apartamente in romania. cum ar fi sa facem si autostrazi dupa acest model?
• grupul de voluntari din care am facut parte merita un post separat pe blog, dar pana vin pozele pot sa va spun ca sunt oameni tineri, cu familii, cu job-uri (nu usoare), cu un sistem de valori atat de solid incat mi-a venit inima la loc stiind ca ei exista, cu aceleasi nemultumiri legate de felul in care traim in tara asta, dar cu dorinta de a-si gasi satisfactie facand lucruri mici, care puse cap la cap sunt de fapt proiecte de mutat romania din loc. daca vreti si puteti sa va alaturati, liderul grupului este Alina –  alinalinalina2003 at yahoo.co.uk. obiectivul nostru este sa terminam aceste locuinte pana la Craciun. nu e nevoie sa fiti mesteri zidari, avem pe santier specialisti care ne indruma si ne coordoneaza, iar conditiile de lucru sunt poate mult peste ce vedem pe alte santiere ale patriei.
• cand am plecat duminica de la pensiune, proprietarul ne-a facut o reducere la tariful de cazare si nu ne-a luat nimic pentru micul dejun. a spus ca vrea sa multumeasca si el, in felul lui, unor oameni despre care stie ca au venit sa ajute alti oameni.
• iar ultimul episod din aceasta poveste: duminica am vizita salina de la Targu Ocna. Unde, la peste 200 de metri in pamant, aveam wireless. deci aveam conexiune la internet la 200 de metri sub pamant, in romania asta trista.

multumesc foarte mult Alinei, lui Paul, Corneliei, lui Dan, lui Ionut si Crinei, Ancai, lui Gabi si Cristinei de la Habitat, pentru 3 zile care m-au incarcat cu energie si convingere ca putem. si ca, mai ales, nu trebuie sa vina nimeni ca sa putem. asteptam cu interes pe oricine crede ca poate.

revin cu poze si alte ganduri de inceput de saptamana.