What Makes Love True m-a înduioşat teribil, am petrecut zeci de minute colindând pe străzile Manhattanului şi citind cum, cât şi pe unde se mai iubesc cei din New York. Mi-aş dori un pic de poezie-realitate ca asta şi pentru Bucureşti.

Vanity Fair îşi întreabă cititorii cât de atenţi sunt la ortografia articolelor pe care le citesc în revistă şi mai ales la “ciudăţeniile ortografice”: Should Vanity Fair Be a Spelling Vigilante? Cred că fiecare limbă are o serie de cuvinte care arată şi sună neobişnuit, deşi sunt scrise corect, dar mi-a plăcut că Vanity Fair se întreabă în ce măsură ciudăţeniile ortografice distrag atenţia de la articolele propriu zise.

Dacă vă întrebaţi cum să spui bine o poveste de jos în sus, fotograful britanic Tom Robinson vă arată cum în colajul foto Feet First: travels through a couple’s relationship. Mi-a plăcut perspectiva şi am avut, vreme de 21 de poze, senzaţia unei poveşti clar conturate din elemente puţine şi bine alese, care lasă loc de imaginaţie şi curiozitate.

Acestea fiind scrise, săptămână inspirată vă doresc!

Din pacate majoritatea subiectelor legate de educatie sunt tabloidizate…si in cazul acesta se poarta extremele, cu olimpici internationali si  absolventi de bac, despre salarii si performanta profesorilor.

Evenimentul a fost o surpriza si o gura de aer proaspat…oameni autentici, discursuri simple, pline de bun simt si de substanta. Povesti despre proiecte extraordinare ale unor elevi, studenti sau profesori din toata tara care au depasit orice dificultate financiara si au influentat existenta propriilor comunitati, fara sa astepte niciun fel de beneficiu material. Oameni modesti, scosi din anonimat si aplaudati pentru ca reusesc sa schimbe lumea din jurul lor.

Le-am fost recunoscatoare pentru ca ne inspira pe toti si pentru ceea ce sunt…. creatori de viitor.

Mai multe detalii despre laureati si povestile lor aici si poze de la eveniment aici.

Momente ca cele de ieri mă fac să-mi aduc aminte de ce-mi place meseria asta. Cuvintele nu prea-și au rostul în astfel de situații, însă cert este că mi-era dor de niște oameni și am pus la cale Grand Prix-ul Blogosferei, în cinstea lansării celei mai noi animații Disney – Mașini 2.

I-am strâns pe toți, cu mic, cu mare, pe pista de la Amckart – să fi fost vreo 40! M-am bucurat nespus că au reușit să ajungă și, de tare ce m-am bucurat, i-am băgat în calificări direct: patru grupe, însă numai zece finaliști. S-au distrat și nu s-au accidentat (slavă domnului), motiv pentru care avem ce citi.

Impresii la cald au circulat răsunător pe twitter, numai căutați #GPblogosferei și #karturi, dar și pe facebook, pe bloguri și mai ales în offline. Îmi sunteți tare dragi și abia aștept să ne revedem să mai scârțâim niște roți.

Felicitări câștigătorilor – Alex Odă, Augustin Radu și Tudor Iacob.

Mulțumim domnului Titi Aur pentru sfaturile acordate blogosferei. Știm că onlineul va vui și mai tare de acum încolo.

P.S. Poze aici și aici!!!

1. Referitor la colaborarea agenţii – bloggeri (subiectul acesta m-a interesat în mod deosebit), am aflat de la Adi că bloggeri şi-ar dori să fie implicaţi în brainstorminguri. Pe moment, înainte de lămuririle ulterioare, am contrazis ipoteza din motive de confidenţialitate şi lipsă de familiaritate cu viziunile, valorile şi personalitatea brandurilor, dar recunosc că m-a bucurat sincer deschiderea de a veni cu idei şi de a contribui, adapta şi îmbunătăţi conceptul de comunicare la specificul brandului. Chiar dacă primele faze ale brainstormingului sunt “ale agenţiei”, în fazele ulterioare, după aprobările de concept, obiective şi resurse, ideile şi opiniile bloggerilor sunt binevenite şi cât se poate de utile, în special pentru că bloggeri îşi cunosc cel mai bine comunităţile. Noi obişnuim să discutăm conceptele şi propunerile cu bloggeri (da, să “discutăm”, nu să monologăm), aşadar am reţinut că este o practică de aplicat mereu. Aşa cum a zis şi Alex, proactivitatea şi iniţiativa dau dovadă de profesionalism şi implicare din partea bloggerilor, ceea ce nu poate fi decât îmbucurător.  Am spus şi la conferinţă, consemnez şi aici, cred că bloggeri şi agenţiile sunt în aceeaşi tabără şi ar trebui să se susţină reciproc, pentru că ne dorim, în principal, aceleaşi lucruri: clienţi fericiţi, comunităţi puternice şi colaborare tot de la „foarte bună în sus”.
2. A spus Cristi, mi-a plăcut şi sper să nu uit asta vreodată, că timpul de vorbit cu oamenii este cea mai importantă resursă în Social Media. Relaţiile din online, la fel ca cele din offline se întreţin prin conversaţie şi ascultare. Perfect de acord.  Mă fascinează în continuare modul în care platformele sociale au deschis posibilităţile de comunicare nelimitate dintre un brand şi consumatorii săi. Ştiţi vorba aia a americanilor (parcă) „a world of possibilities?” Ei bine, asta zic eu că e Social Media, iar timpul acordat discuţiilor este, dacă vreţi, cheia de la intrare.
3. Don’t be a corporate troll – aşa şi-a încheiat Cristi Manafu prezentarea şi eu zic că este un îndemn bun de reţinut şi, în plus, expresia folosită este aşa simpatică încât merită un loc în lista asta.
4. Alex a zis că o campanie pe Facebook nu trebuie pornită fără buget. Şi a continuat: o campanie făcută fără buget îşi merită soarta de a  fi văzută de 50 de oameni. Şi eu cred că nicio campanie, mică sau mare, cât timp are în spate eforturile şi ideile unei echipe, că doar nu vine din neant, nu merită condamnată la “modul invizibil”. Ce reiese de aici înţelegeţi voi.
5. Rolul de prevenţie este foarte important în Social Media, spune Cristi, iar eu reiau aici pentru că mi se pare deosebit de important şi se leagă foarte bine cu lecţia generală a conferinţelor, susţinută de aproape toată lumea prezentă: “cel mai important este să fii în Social Media”. De aici încolo, pas cu pas, cum ar veni.

Şi acum să vă spun despre distracţie, ştiţi cum se spune, când muncim muncim, da’ şi când ne distram… Pe cât de atentă am fost pe timp de zi, pe atât de binedispusă am fost pe timp de noapte. Karaoke-le a fost interactiv, că doar eram acolo între specialişti în “interacţiuni”, molipsitor şi teribil de nostim. Dau “share” filmuleţului montat şi excelent comentat de Victor, uitaţi-vă şi amuzaţi-vă cel puţin la fel de bine cum m-am amuzat eu şi la faţa locului şi la vizionarea ulterioară.

Închei cu mulţumiri adresate Martei şi Echipei Biz pentru invitaţie şi ospitalitate, lui Cristi pentru deja faimosul #bauau (daca nu ştiţi de ce e aşa faimos, verificaţi pe Twitter) pentru sinteza de poveşti din tabără, lui Ionuţ pentru că a asigurat soundtrack-ul acestei tabere (împreună cu Groparu şi Costin) şi tuturor celor prezenţi pentru că au făcut din Biz Social Media Summer Camp o experienţă de povestit în offline şi de share-uit în online ceva vreme de aici încolo.

Nicicand ideea de dragoste, viata, liber arbitru nu au fost atat de crunt tavalite in determinism macabru. Nicicand un titlu de film romantic nu a fost atat de socant si pervers folosit spre a te tranti la pamant intr-o realitate pornita dintr-o minte bolnava a unuia de s-a pornit o data sa scrie o carte iar altul, dornic de afirmare i-a ecranizat impotenta. In traducere, in zadar ne luptam sa fim unici, sa vedem alternativele care nu sunt transparente dar pot fi descoprite neacceptand ca exista o unica perspectiva, in zadar ducem o lupta continua cu noi insine si cu altii spre autodepasire. Suntem intr-un glob de cristal niste simpli cobai iar cineva sta cu nasul lipit de geam si asteapta sa ne casapeasca pentru interesul altora mai presus de viata noastra. Ca mi-am amintit de cartile despre conspiratia universala. Nota 10 pentru muzica, interpretare, cadre. Restul nu merita apreciere.

De aceea, ne-am gândit să vorbim despre sustenabilitate sub forma unei poveşti, Victoria20.20. Este povestea unui oraş mic, cu suflet mare, pentru care viitorul pare nesigur şi gri; oraşul Victoria a fost construit în jurul unui combinat chimic, dar în timp, nucleul de existenţă al locuitorilor oraşului s-a transformat într-o sursă de poluare, rămânând un simbol al unei lupte pierdute. Mai mult decât atât, cazul Victoria nu este unul singular şi nu de puţine ori au fost aduse în discuţie dificultăţile cu care se confruntă multe oraşe mono-industriale din România, mai ales în contextul crizei, care a atras după sine închiderea unor combinate şi moartea unor industrii consumatoare de energie şi restructurări masive.

Povestită astfel, sustenabilitatea capătă valoare existenţială: dacă soarta acestor oraşe mici şi mijlocii din România a fost compromisă de eşecul planificării pe termen lung – până la urmă, atunci când se investea în marile industrii şi ne legam cu lanţuri de resurse limitate şi tehnologii energofage, ţări precum Suedia alegeau să investească în energii regenerabile – putem să facem alegerile corecte acum şi, mai mult decât atât, sunt investiţiile în tehnologii verzi alegerea corectă pentru aceste oraşe?

Victoria20.20 este un experiment care propune tehnologiile sustenabile drept soluţie la problemele cu care se confruntă oraşele din România. Până la urmă, orice întrebare care vizează viitorul acestor oraşe trebuie să plece de la o analiză a situaţiei prezente şi de la o serie de ipoteze de reconstrucţie şi planificare, bazate pe principii sustenabile. Dacă în mod tradiţional sustenabilitatea era privită ca privilegiu al oraşelor mari şi al ţărilor bogate, unde deja vedem puse în practică toate teoriile, întrebarea rămâne deschisă dacă putem vorbi de sustenabilitate în România şi dacă într-adevăr, atunci când tragem linia, tehnologiile verzi nu rămân un deziderat mai mult moral, decât economic. Cam aşa am încercat să abordăm problema sustenabilităţii atunci când am primit provocarea de la Siemens. Noi am dat-o mai departe studenţilor şi ei ne-au arătat că a găsi soluţii sustenabile pentru dezvoltarea oraşelor nu este o treabă uşoară, dar nici imposibilă.

 Debutul filmului în cinematograf a fost precedat de o campanie amplă de lansare ce a provocat cei mai populari reprezentanţi ai blogosferei româneşti într-o cursă nebunească prin centrul vechi ai Bucureştilor. Într-o frumoasă zi de sâmbătă ne-am adunat şi am ridicat ancora, ajutaţi şi de prietenii noştri – piraţii Life After Work. Precum căpitanul Jack Sparrow şi al său echipaj, am lansat provocarea de a alerga  în căutarea comorii promise către bobbyvoicu.ro, chinezu.eu, costin.ro, filmetari.com,  piticu.ro, siblondelegandesc.ro (cei din urmă vor fi cei dintâi). Pentru a îndeplini toate cerinţele şi a fi siguri că merg pe drumul succesului, aceştia au fost nevoiţi să-şi recruteze proprii camarazi. După o cursă nebună prin centrul istoric, care i-a ţinut cu sufletul la gură, au urmat alte câteva ore de distracţie şi poveşti la un pahar de rom.  Ne-am simţit bine şi asta s-a văzut  în zecile de reacţii pozitive postate până în ziua avampremierei pe toate mediile sociale.

 A fost o adevărată plăcere să gândim PR-ul pentru filmul care aduce continuarea poveştii din primele trei părţi şi care îmbină aventura şi distracţia, ilustrate prin tehnologia Disney Digital 3D™ şi IMAX 3D. Scene de acţiune ce-ţi taie răsuflarea şi peisaje exotice superbe şi-au găsit locul în primul film de lung metraj filmat în întregime în 3D cu noile camere digitale RED.

  Filmul ce avut avampremiera pe 19 mai, rulează acum în toate cinematografele partenere din ţară, aşa că ridicaţi ancora şi porniţi în aventura anului alături de căpitanul Jack Sparow şi camarazii săi.

Ioana vine cu o experienta de peste 7 ani in PR, timp in care a lucrat pentru clienti internationali si locali -Procter&Gamble, HP, Intel, Henkel, Aviva, Panasonic sau BASF. Inainte de a face pasul catre comunicare, Ioana si-a inceput cariera in domeniul economic, primul ei loc de munca fiind in cadrul Ministerului de Finante, Directia de relatii cu institutiile financiare internationale. In domeniul privat, a lucrat in ING Romania si apoi Grupul LaDorna.

La scurt timp dupa Ioana,  un jurnalist valoros s-a  alaturat echipei  Rogalski Grigoriu – Ana Jitarita. Toata lumea care lucreaza in PR isi aminteste de doua memorabile crize ale ultimilor ani: cazul dioxina si decesul unei angajate. Ambele povesti au fost create in presa si au ajuns sa faca agenda ziarelor si televiziunilor prin talentul jurnalistic al unui om care astazi face parte din echipa noastra.  Ana are 13 ani experienta  in presa de toate felurile, de la jurnalism de investigatie, jurnalism economic, social, televiziune sau online, dar si experienta internationala in presa scrisa,  ca intern pentru publicatia belgiana European Voice Bruxelles.  In audiovizual, Ana a lucrat ca realizator TV pentru The Money Channel.

Nu in cele din urma, Oana, jurnalist, dar de aceasta data fost publicitar si fost bancher. Dupa ce a studiat jurnalistica, apoi limbi straine, Oana a fost plecata din tara cu burse, apoi a decis sa intre in publicitate, unde s-a format ca profesionist la Grey. La un moment dat a dorit sa experimenteze marketingul cultural, motiv pentru care a petrecut 2 ani la British Council, unde a comunicat despre diverse proiecte educationale, sociale si de arta. Dupa alti 3 ani foarte intensi  la ABN AMRO/RBS ca director de comunicare si o reintoarcere la Grey, Oana a acceptat sa ni se alature.

Un cald bun venit si….la multa inspiratie!

In timp ce campaniile sociale din ultimul timp au fost concentrate pe diverse cauze, dintre cele mai diverse, niciuna dintre acestea nu a abordat subiectul persoanelor nevazatoare si a dificultatilor cu care acestea se confrunta, de o asa maniera incat subiectul sa fie cunoscut la nivelul intregii opinii publice.

Problemele nevazatorilor incep de la cele mai elementare lucruri, cum ar fi faptul ca sunt foarte putine (aproape deloc) produse care sa aiba inscriptionate pe ambalaj detalii in limbaj Braille. Singura categorie de produse care respecta aceasta regula este cea a medicamentelor. O alta problema destul de comuna este lipsa semafoarelor cu avertizare sonora – exista doar cateva in Bucuresti, dar acestea nu ar trebui sa reprezinte exceptie, ci o forma de normalitate. Am mentionat doar doua probleme, care prin rezolvarea lor ar putea incuraja nevazatorii sa se integreze mai bine in societate, renuntand la universul limitat al camerei sau apartamentului in care sunt fortati sa se retraga.

Cea mai mare provocare a unei campanii care sa aduca in prim-plan problemele nevazatorilor si care sa urmareasca obtinerea unui capital pozitiv de imagine pentru aceasta categorie, ar fi realizarea unui mecanism prin care beneficiarii sa poata sti ca cei din jurul lor ii sprijina si au aderat la cauza lor. Probabil ca doar vorbele nu ar fi de ajuns, asa ca solutia trebuie sa fie mai complexa si, desigur, sa-i implice pe beneficiari.

Dupa pierderea vazului, cei mai multi nevazatori isi dezvoltata celelalte simturi intr-un ritm accelerat, ajungand astfel sa beneficieze de un simt olfactiv sau tactil uimitor. Pentru ca folosirea simtului tactil se poate dovedi intruziva, as alege sa promovez cauza nevazatorilor facand apel la simtul mirosului, printr-o aroma, un parfum care sa transmita mesajul campaniei. Trebuie sa fie un miros cunoscut, memorabil, care in acelasi timp sa aiba puterea de a crea o imagine cat mai vie in mintea celor care il simt. In metrou, pe strada, in autobuz sau la magazin, nevazatorii ar recunoaste mirosul campaniei, ar sti ca se bucura de sprijinul celor din jurul sau si astfel s-ar simti mai in siguranta.

Daca fundita roz sustine lupta impotriva cancerului la san, iar cea rosie marcheaza lupta impotriva virusului HIV, de ce nu am alege mirosul de iasomie (de exemplu) pentru a sustine cauza nevazatorilor?

In ultimii 3-4 ani povestea asta a trecut pe plan secund pentru ca un alt cuvant sa fie subiectul unui abuz de utilizare: Social media. Adevarul e ca oricine “se da pe net” cateva luni, citeste niste carti si urmareste niste campanii ajunge la un moment dat sa se prinda cum functioneaza si la ce e buna treaba asta numita “Social Media”. Am auzit in ultimii 3-4 ani toate exagerarile si abuzurile posibile al caror subiect ar putea fi Social Media, recunosc ca si eu am avut perioada mea in care nu vroiam sa aud de nimic decat de “conversatii”, “engagement”, “like-uri”, aplicatii si butoane aducatoare de entuziasm creator.

Suntem foarte la inceput ca industrie in ceea ce se numeste Social Media si cred ca lectiile trecutului sunt utile pentru toti cei care se intreaba care e marea smecherie a acestei povesti. Eu cred ca “marea smecherie” e una singura: sa potrivesti convesatia pe care o generezi in SM peste discursul brandului. Sa faci social media  ca o manifestare autentica si credibila a brandului, nu ca o etalare a vastelor cunostinte de interactivitate pe care le dobandesti.

Eu cred ca cei mai mari specialisti in SM sunt consumatorii brandurilor. Tocmai de aceea, valoarea agentiilor este ca stiu sa utilizeze instrumentele de interactiune pentru a adauga valoare brandului. E o discutie lunga aici, dar din experienta mea exista cel putin cinci lucruri pe care e bine sa le faci ca sa nu abuzezi de SM.

1. Nu poti sa faci SM pentru un brand daca nu ai un “Social Media Brand Book”. Exact la fel cum brandurile, atunci cand se creeaza sau se reinventeaza, isi enunta propriul manifest si mod de expresie in comunicare, cred ca mai ales in SM, unde tentatiile de a divaga dauneaza brandului, trebuie sa existe un astfel de manual de bord. Sunt putini specialisti care stiu sa creeze asa ceva, dar e bine ca exista. O sa-i gasiti prin agentii care nu s-au nascut ieri, care au vazut de toate, care au facut branduri si care nu-ti raspund la o intrebare complicata cu “strategia comparativ diferentiata si inovativa”.
2. La fel ca in comunicarea de brand, gandirea pe termen lung e sanatoasa. Proiectelele se uita si oricum la fiecare 5 minute apare ceva mai cool decat ultimul buton inventat sa creeze interactiune. Gandirea pe termen lung e un exercitiu la care stiu sa raspunda bine cei care si pana acum au fost gardieni ai brandurilor pentru care au lucrat sau lucreaza. Cand un client te intreaba “unde imi vezi brandul peste 5 ani” si iti cere sa vii cu solutii pana vineri, nu e imposibil sa faci abstractie de tehnologia pe care o ai acum si sa vii cu o strategie care sa raspunda mai ales la intrebarile viitorului, pentru ca la cele ale prezentului stie sa raspunda orice pusti care sta 3 luni pe net, cu chipsuri si cola non stop.
3. Inainte sa faci abuz de SM, trebuie sa faci abuz de politica. A introduce o organizatie, mai ales una mare, in plina dezvoltare SM presupune un efort de a fi online si de a raspunde live unor lucruri nu totdeauna comode. Nimeni nu face asta de buna voie, romanii sunt comozi si n-au timp si chef de provocari in vazul lumii. Ca sa convingi o organizatie sa adopte SM iti trebuie simt de politician si multa putere de a influenta aceasta decizie, la toate palierele unei companii. Inclusiv la nivel de secretara.
4. E important sa iti raspunzi onest la intrebarea “de ce facem SM” inainte sa incepi sa faci SM. Nimeni n-a facut TV fara sa stie de ce face TV. De ce n-ar functiona aceasta gandire si in SM? Sa stii sa definesti un obiectiv sau mai multe si sa-l validezi din perspectiva brandului e mai greu decat sa gestionezi o pagina de facebook in care alergi dupa fani si like-uri ale prietenilor si dai bine in topurile momentului.
5. Da, stiu ca toata lumea e capabila sa faca SM. Mai cereti si niste credentialuri, nu doar de SM, ci si de comunicare de brand, inainte sa alegeti un partener de cursa lunga. E important sa integrezi SM in comunicarea brandului, nu sa dezvolti “n” proiecte pe care apoi sa nu stii cum sa le legi. E important sa alegi gardienii brandului tau, nu butonautii brandului tau.

Recunosc ca atractia de a face SM la nimereala e mai mare decat  tot ce-am spus eu mai sus. De aceea, cred ca in curand SM va ajunge un cuvant la care multi clienti vor face alergie. Si au si de ce. Ei sunt clientii care aleg idei, nu tactici, care cred in expertiza, nu in tromboane, care cred in cifre, nu in povesti.