impresii din tara unde strazile din harta nu sunt intotdeauna si cele pe care mergi
Scris de Eliza Rogalski Vineri, 16 Ianuarie 2009, ora 16:56
din ciclul primelor 2 zile in tokyo, in asteptarea inceperii scolii, enumar in ordinea impresiei, fara poze deocamdata, ca Simona s-a culcat si nu stiu unde e cablul de descarcat.
- eu cred ca orasul asta nu merita sa traiasca pe planeta pamant. este atat de inainte de Europa si America la un loc, asa, la prima vedere, incat nu cred ca vor avea o problema nici cu recesiunea, nici cu viitorul, nici cu creativitatea, in general.
- tokyo nu se poate povesti. e adevarat ca am si plecat de acasa cu asteptari 0, dar e un pic mai mult decat supriza ce traiesc aici, in orasul asta; in primul rand este un proces continuu de descoperire, de la actionarea apei la toaleta, pana la cumpararea unui bilet de metrou, drumul de la iesirea din metrou pana la hotel*, mancarea, muzeele, strazile pline de copaci cu frunze verzi fara urma de praf, oamenii cu care vorbesti prin semne si se inclina pana la pamant cand cumperi ceva de la ei, autostrazile din fata blocului, podurile, turnurile, vorba inceata.
- femeile sunt foarte frumoase, dar asta in definitia clasica a feminitatii – micute, cochete, in pantofi si rochie / fusta (n-am prea vazut femei in pantaloni, jeans cred ca nu purtam decat noi doua in orasul asta), cu niste esarfe superbe despre care trebuie neaparat sa intreb cum se prind, cu genti micute (cele mari se numesc sacose si sunt utilizate aici pentru caratul cartofilor de la piata), cu putine bijuterii, cu parul mereu curat, aranjat, cu manichiura impecabila, discrete, cu un ten absolut impecabil, machiate natural – mi se pare ca aduc cumva cu definitia luxului in varianta Coco Chanel – luxul nu este opusul saraciei, ci opusul prostului gust.
- soferii de taxi poarta costum si cravata. absolut toti.
- asta cu ambuteiaje in trafic n-am vazut, dar se claxoneaza suficient de mult cat sa iti dai seama ca esti pe “strasse”
- “arigato” face o impresie foarte buna, oamenii sunt fericiti ca tu, ca strain, ai facut efortul minim sa te interesezi cum se spune un singur cuvant magic in limba lor.
- in tara beculetzelor, gadgeturilor, butoanelor si roboteilor, nu ai voie sa vorbesti la telefon in autobuz sau metrou.
- este un oras as indrazni sa spun mai scump decat Londra. ma bazez pur si simplu pe pretul biletelor de transport in comun (deocamdata).
- am vazut niste doamne foarte frumoase si foarte tinere imbracate in kimono, elegante, pe strada printre zgarie nori.
la incheiere stau si eu si ma gandesc ce-am facut asa minunat in viata mea de-am merit sa ajung la tokyo.
*asta cu nimeritul hotelului inapoi cred ca e o problema. de fiecare data, drumul de 2 minute de la metrou la hotel (pe care il stiam pentru ca il parcursesem dimineata, la plecare) fie a durat o ora, fie s-a realizat cu un taxi. de fiecare data am mers drept pe strada sperand ca, gata, la primul colt,. e si hotelul nostru. cred ca e ceva in neregula cu hartile, ca spirit de orientare ma indoiesc sa fi disparut asa, dintr-o data. noroc ca avem incaltaminte comoda 