Cafeneaua Rogalski Grigoriu

leapsa: “eu cine sunt?”

Scris de Eliza Rogalski Miercuri, 10 Iunie 2009, ora 21:02

preiau leapsa pe bloguri de la Florin si raspund la cele trei intrebari existentiale despre cine sunt eu si ce as lua cu mine intr-o carte (chiar n-am facut niciodata exercitiul asta).

Prima intrebare e grea rau: “Dacă ar fi să fac un muzeu al propriilor mele accesorii sociale*, ce exponate aş vedea pe raftul meu?”

(*Accesorii sociale = Lucruri, relaţii, oamenii, atitudini care nu mă definesc şi de care m-am înconjurat pentru că „aşa trebuie”. Sau, într-un cuvânt, „etc-uri”.)

raspund in ordine (nu neaparat dupa importanta):

• rochia de mireasa - mi se pare o imensa inutilitate (acum, la 12 ani de la consumarea “faptei”) sa te pregatesti 3 luni pentru o rochie pe care o porti o zi si o lasi la mama in sifonier (nici macar mama nu stiu daca a mai pastrat-o). dar daca “asa trebuie” am executat si rochita de mireasa pe care timp de 12 ani n-am mai vazut-o la fata (si nici n-am de ce
• toate diplomele si prostiile si hartiile si certificatele de care nu ma intreaba nimeni despre scolile si cursurile pe care le-am facut. habar nu am pe unde sunt. certificatul de casatorie l-am pierdut de doua ori, pe cel de nastere l-am scos de fiecare in copie cand am avut nevoie de el, diplomele de la scoli sunt pe la colegi ca au nevoie de ele cand fac dosarele de licitatie, deci nu-mi trebuie. dar le-am adunat pentru ca “asa trebuie”
• toate caietele cu “to do”-uri pe care le-am strans prin sertare de ani de zile nu stiu de ce si hartiile de flipchart mazgalite cu scheme care zac prin colturile biroului pana cand fac curatenie.
• toti pantofii cu toc. tocurile nu fac picioarele mai frumoase, doamnelor :), deci “nu trebuie” sa purtam tocuri.
• cardurile de fidelitate de la diverse pravalii pe care nu le folosesc. chiar, o sa-mi fac curat in geanta zilele astea, pentru ca nu-mi “trebuie” atatea plastice cu puncte si procente virtuale.
• cam trei sferturi din programele TV pe care le am in telecomanda.
• toti oamenii care in viata mea mi-au facut complimente, avand grija ca la primul colt de strada sa schimbe vorbele, pentru ca “asa trebuie”.

A doua intrebare e mai simpla: “De ce le mai ţin încă în viaţa mea?” Raspunsul e simplu: n-am avut timp sa imi fac curatenie in chestii si oricum, nefiind importante, le-am lasat sa se acopere de praf. Dar daca e vorba sa le donez la muzeu, le donez cu multa generozitate

A treia intrebare chiar merita o carte, dar o sa raspund scurt: “Care ar fi acele experienţe, oameni, relaţii, obiecte pe care le-aş lua într-o carte despre mine?”

• in primul rand m-as lua pe mine :), prin “mine” intelegand eu si familia mea. i-as lua pe toti cei care mai sunt, si pe cei care nu mai sunt. e o familie foarte mare si foarte vesela, vocala si foarte energica.
• mi-as lua cu mine job-ul. poate suna aiurea, dar job-ul face parte din viata mea nu pentru ca “asa trebuie”, ci pentru ca meseria asta si locul unde o practic fac parte din mine, din ceea ce sunt eu.
• o multime de oameni foarte dragi, fosti sau actuali colegi, din care foarte multi mi-au ramas prieteni pe viata. sunt oamenii aia de care ti se face dor asa, din senin, si pui mana pe telefon ca sa spui “mi-e dor de tine”
• as lua cu mine ziua de 8 martie, nu pentru ca e ziua femeilor, ci pentru ca e ziua cand in fiecare an primesc flori de la sotul meu pentru ca e ziua noastra
• l-as lua pe Moromete. cum sa plec intr-o carte fara Moromete ?!
• as lua cu mine soarele.

predau leapsa la Cinty.