londra, reloaded
Scris de Eliza Rogalski Luni, 1 Iunie 2009, ora 18:54
nu m-am dus nici la concert, nici la meci saptamana trecuta. m-am aflat cu rucsacul in spate, prin sedii de agentii, pe la societatea designerilor britanici si ordinul arhitectilor, ca sa vorbim despre creative leadership in penultimul modul de scoala. printre picaturi m-am improspatat cu un pic de parfum londonez ca sa nu uit de ce imi bate inima mai repede si dorm mai putin cand ajung in orasul asta.
foarte pe repede despre ultimele patru zile ale saptamanii trecute in orasul cel mai galagios din europa (normal, cand vii de la berlin, iti trebuie cateva ore ca sa te auzi pe strada…)
- ma bucur ca m-am nimerit in plina finala “britain’s got talent”, nu ca m-ar fi pasionat show-urile de televiziune 9cu audiente inca record, cu toata explozia internetului) ci pentru ca am putut sa vad o mostra de autenticitate live. bine, trecand peste declaratiile usor fortate ale finalistilor la intrebarea “ce parere aveti daca, fiind declarat castigator, veti avea sansa sa sustineti un spectacol in fata reginei?”, show-ul mi s-a parut foarte autentic si mai ales definitoriu pentru poporul asta. cei mai extravaganti artisti in cautarea celebritatii au sustinut pe scena iTV cate ceva despre ce stiu ei sa faca – in principiu sa faca oamenii ca ei sa se simta bine, chiar daca uneori pareau ridicoli. am vazut o tanti de peste 100 kilograme imbracata intr-un costum de dansatoare de bar format exclusiv din beculete, care isi dadea picioarele dupa ceafa si se aprindeau beculetele de la sutien de atata efort…dar asa intelgea ea sa castige premiul cel mare…am mari dubii daca “romania’s got talent” ar functiona dupa aceleasi principii, dar poate un producator destept va gasi reteta si pentru romania. in rest, despre regina doar de bine. ce mi-a mai placut foarte mult e ca a doua zi toate televiziunile deschideau programele de stiri cu finalul competitiei, indiferent de “culoarea politica” a statiei. in ce tara ziceati ca s-a nascut “fair play-ul”?
- n-am poze, dar credeti-ma pe cuvant – in picadilly, undeva pe o strada, o biserica avea afisata la intrare lista de servicii – spovedanii, cununii, botezuri si tot tacamul. la sfarsitul listei fusese adaugat un serviciu de “crisis counselling and relief”. ce-ar fi insemnat serviciul ala nu stiu, ca n-am testat, dar banuiesc ca e unul din motivele pentru care biserica nu a disparut inca de pe harta omului contemporan
- lucrarile la metrou se efectueaza sambata si duminica, off-peak, sa plateasca eventual turistul distrat, nu londonezul care varsa disciplinat taxe in buzunarul primariei.
- hartile acelea mici, de buzunar, de la metrou, sunt brandate de ikea care spune ceva despre cum sa gasesti drumul spre casa. destept si pentru ai lor, si pentru ceilalti aflati in deplasare…ca mai dulce decat acasa chiar nu imi imaginez ce ar putea fi
- duminica pe regent street circulatia a fost inchisa pentru ca spania si-a prezentat oferta turistica intr-o suita de spectacole care sa faca londonezii si strainii vizitatori sa isi programeze concediul acolo. lume multa, show-uri culinare, trupe de dansatori, degustari de vinuri, domni pe cai si fete care imparteau trandafiri rosii. mi-a placut. si n-am putut sa nu ma gandesc cum ar arata fetele de la capalna pe regent street…
la londra am studiat in principal CSR. ma bucur pe de-o parte ca intr-un MBA se vorbeste si despre asa ceva, dar pe de alta parte trebuie sa recunosc ca stiam atat de putin despre acest concept, care nu e unul de PR, ci unul de business strategy. ceea ce acum, din perspectiva intelegerii motivelor pentru care lucrurile stau astfel, nu poate decat sa ma bucure.