nimic la orizont, dar tot inveti ceva din asta, nu?
Scris de Eliza Rogalski Marți, 17 Februarie 2009, ora 22:04…stati, stati, nu va buluciti, “nimic la orizont” e traducerea personala si contextuala a titlului ultimului album U2 “No line on the horizon”. in vacanta de iarna, intr-o zi in care n-avea ce face, m-am uitat pe site-ul lor sa vad cam cand incep si ei, asa, un turneu sau ceva pentru fani, macar sa stiu din timp cand o sa chiulesc motivat. la vremea aia, erau niste zvonuri pe lastfm despre anumite presupuse concerte programate pentru 2009 (unele cu data, ora si oras). la scurta vreme, pe site-ul lor apare si o dezmintire care suna cam asa: deocamdata nu exista un program al turneelor, cand va fi, o sa-l aflati primii (genul de anunt de PR sec, uite ca se poarta si la ei)
bine, am zis, asta e, ghinion, nu poti sa planifici totul dinainte, nu? poate vor oamenii sa ne faca o surpriza.
intre timp aud ca baietii din trupa sunt un pic suparati pe Bono ca pierde prea mult timp pe Africa, saracie, activism social si altele in loc sa-si vada de promovarea albumului si planificarea unui turneu care i-ar mai scoate pe baieti din casa, ca de doi ani traim din “conserve”. si ca daca nu isi baga mintile in cap, se destrama formatia. ei, as! va crede cineva?!
si, colac peste pupaza, primesc si eu pe facebook si dau mai departe o petitie sa vina u2 la Bucuresti, iar daca nu poate, macar la Budapesta, sau hai, Berlin ori variante. U2 e o formatie care isi pune fanii in suspans, ii face sa caute informatie. Ii suspectez ca planteaza niste zvonuri si pe urma vin si zic “nu, nenica, nu-i adevarat, va anuntam noi cand o fi.” Bine, daca n-ar fi U2, oricum n-ar avea importanta ce spun si cum scurg zvonuri pe la colturile internetului, dar tocmai pentru ca poarta acest nume, s-ar putea sa nu fie chiar intamplator cum isi monteaza toata expunerea asta publica in ultima vreme, nu?
oricum ar fi, asteptam turneul anului si sper sa nu fiu plecata / blocata cine stie pe unde la momentul cand batranii irlandezi se vor urni din barlog. greu, nene, cu viata asta de fan! crezi toate prostiile si mai si vorbesti de ele pe blog!
Un răspuns la “nimic la orizont, dar tot inveti ceva din asta, nu?”
De nepublicat: Halo, aveti o mica greseala la linkurile din text, se dubleaza “http://”. Acest comentariu nu este pentru publicare
O seara faina!
Scris de andrei în data de 18 Feb 2009 ¶