Fara legatura cu cartea despre 5 saptamani in balon, insa dintr-o nevoie de a face un mic bilant al ultimelor 5 saptamani – si poate al ultimelor cateva luni de cand n-am mai scris pe blog despre ce face aceasta agentie – incerc un mic teasing cu promisiunea ca nu veti ramane prea mult timp curiosi.
N-am auzit pe nimeni zilele astea punand intrebari – sau punandu-si intrebari – despre cum poti sa faci un contract de PR cu un grup de media ca sa-ti speli reputatia, noroc doar ca un ziar din Austria a mentionat asta undeva la “si altele” intr-un articol despre o banca – cel putin asa a preluat presa din Romania stirea. Si cum n-am vazut pe nimeni punandu-si public intrebari despre aceasta intamplare – pe care autorii ei nu s-au straduit sa o clarifice, deci se pare ca e adevarata – pun eu cateva intrebari, gandindu-ma ca in anii astia de cand ma ocup de meseria PR-ului de fapt n-am invatat nimic despre ceea ce indraznesc sa numesc “PR-ul de doi lei”.
Bine, corectati-ma, anul tigrului se incheie in februarie 2011, totusi, mental 2010 se incheie pentru mine pe 31 decembrie, ocazie cu care ma despart de 2010 si ma mai intalnesc cu semnul tigrului peste 12 ani. Ca de fiecare data, simt nevoia sa ma uit in urma mea si sa imi fac bilantul, fara sa uit sa multumesc celor care au avut vreun cuvant de spus la modul cum mi-a mers.
Cred ca doar veveritele albastre din rezervatiile amazoniene au ramas nebagate in seama in scandalul Wikileaks, de aceea ele inca nu au boicotat pe nimeni – si sper ca aceasta afirmatie sa nu atraga vreun spargator de site-uri tocmai aici pe blogul meu 
. In toata vanzoleala asta mediatica de sfarsit de epoca, un lucru a ramas nedezbatut, iar eu indraznesc sa-l pun sub semnul intrebarii: brandurile incep sa inlocuiasca guvernele?
Stateam zilele trecute de vorba cu un client despre branduri pe care le admiram, branduri care ne inspira – a cata oara in viata ma surprind stand la o cafea despre un subiect atat de intors pe toate partile la toate sindrofiile industriei – si la un moment dat mi s-a pus una din cele mai interesante intrebari la care a trebuit sa ma gandesc vreodata: “care e brandul care te-a inspirat cel mai mult pana acum in viata ta profesionala?”. Paradoxal, nu e vorba de un brand comercial, nici de un brand de ONG, nici de Harry Potter – toti au fost detronati vara trecuta de o excursie intr-un loc care mi-a luminat propriile “elucubratii” despre intrebarea de mai sus. Cea mai frumoasa lectie de brand pentru mine vine din istorie si nu are nimic de-a face cu lumea comerciala.
Dupa 2 saptamanai incheiate, in care am citit si am dat feedback celor care nu se regasesc pe lista noastra scurta, pot sa anunt numele candidatilor care au trimis cele mai apreciate propuneri cu privire la tema enuntata de mine aici.Inainte de a-i nominaliza, cateva concluzii (dincolo de feedbackul personalizat pe care am cautat sa-l dau fiecaruia).
Daca da, s-ar putea sa-ti gasesti un job de PR. Nu promitem marea cu sarea, dar nici nu stam cu drobul de sare deasupra capului, asa ca, cel putin la nivel teoretic, un job de PR pentru companiile din grupul Tempo ar trebui sa fie ca sarea in bucate pentru oricine si-ar dori sa-si faca meseria cu pasiune. Citeşte mai departe »
In seara asta, peste cateva ore, se incheie Golden Drum 2010. Sunt cateva lucruri pe care le-am observat discutand cu oamenii, vazand ce ii framanta, observand ce solutii au gasit si, mai ales incotro se misca coltul asta de lume, care intre timp tinde sa devina international (Akira Kagami de la Dentsu a fost prezent la Golden Drum in calitate de lector, iar printre marile Grand Prix-uri se numara campanii facute pe alte continente). Ce mi-a retinut deci atentia si as vrea sa transmit la cald e faptul ca in industria asta pluteste un amestec de indrazneala si anxietate mai evident decat am putut sa vad acum un an la Cannes. Citeste continuarea
acum aproape un an, aflat in vizita in Romania, coordonatorul de comunicare al unei companii care ne este client de PR m-a intrebat verde in fata: “de care parte a lumii sunteti voi, aici, in Romania?” am cascat ochii mari la el si l-am rugat sa reformuleze: cum adica “de care parte a lumii?!”
titlul de mai sus se refera nu la o carte sau la un film – desi este posibil sa existe asa ceva – ci la povestea unui om care m-a inspirat pe mine. povestea exista daca o cautati pe internet, in diverse surse care pot fi puse cap la cap, probabil cineva a facut sau va face un film despre asta, cert este ca eu am descoperit-o urmarind un documentar despre cucerirea pasajului de nord – vest de la polul nord. documentarul mi-a trezit curiozitatea sa vreau sa citesc mai mult despre eroul povestii mele: Roald Amundsen.