remember: vacantele pe vremea noastra
Scris de Eliza Rogalski Luni, 21 Iulie 2008, ora 15:45cum inca multa lume abia a plecat in vacanta, nu indraznesc sa va tulbur linistea decat cu o intrebare: cum erau vacantele pe vremea copilariei voastre?
eu imi amintesc asa: doua luni pe an in care stateam la bunica mea, la tara, undeva intre Teleorman si Giurgiu, pe malul Neajlovului; un camp plin de porumb, pe care fiecare nepot avea de sapat cate doua randuri (n-ati cunoscut-o pe bunica mea, mult mai intreprinzatoare ca mine) daca vroia sa primeasca ceva bun seara (adica gogosi tavalite prin zahar tos si paine proaspat coapta in vatra); multi prieteni, veri, verisoare, rubedenii cu care depanam povesti seara, pe langa focul pe care sfaraiau stiuletii cu boabe de porum abia rasarite; gustul rosiei abia rupte de pe tulpina, din care muscam cu sete si foame; mirosul vitelor cand se intorceau de la camp; salciile de pe malul Neajlovului in care incercam sa prindem raci; scaldatul zilnic in Neajlov, in care mama spunea ca pe vremea ei se zareau pestii (deci nici macar eu n-am prins epoca aia); mirosul de must inainte de inceperea scolii (desi nu mi-a placuit niciodata la vie, dar ma lasam convinsa ca e bine sa particip); cardul anual de gaste cu care bunica mea se pregatea sa infrunte iarna (minim 20 pe promotie); si cartile copilariei fara de care nu plecam niciodata la bunica, in vacanta.
cum erau vacantele copilariei voastre?
2 răspunsuri la “remember: vacantele pe vremea noastra”
Pare ca a trecut o vesnicie de cand imi petreceam vacantele la mamaia si tataie! desi locuiau in acelasi oras (alexandria, teleorman), la cateva strazi, imi produceau bucurii imense! ma rugam de tataie sa imi dea voie cu bicicleta lui pe strada (era inca neasfaltata), joaca de-a v-ati ascunselea seara, cu urcatul prin nucii pitici ai vecinilor, genunchii rupti tot timpul - nu aveam rabdare sa cada coaja de la sine. Dar iarna era cu adevarat magnific! painea prajita pe plita din bucatarie, muraturile nelipsite si tigaia cu “bucati”; pentru tuica fiarta a trebuit sa astept ani buni - priveam cu jind la ei cand sorbeau pofticiosi din canutele de pamant! un ritual intreg. Mersul la culesul viei ma fascina, undeva pe un deal, langa balta cu mult stufaris, in special masa de la camp - atunci cand mancarea avea cu totul alt gust decat acasa, pana cand am inceput sa fiu inclusa in numaratoarea celor apti!si atunci invocam diverse motive sa absentez! Amintirile astea chiar ma fac sa ma gandesc de mai multe ori inainte de a pleca in concediu acum in august, unde merita sa imi petrec pretiosul timp liber!
Dana
Scris de Dana Lazar în data de 28 Iul 2008 ¶